Mana Cereasca Mana Cereasca Mana Cereasca Mana Cereasca Mana Cereasca Mana Cereasca
Centru Social Sf.Nectarie si Cantina Sociala
Micul sat Lada, din comuna Tătărăştii de Jos, judeţul Teleorman, pare a se pierde pe sine pe zi ce trece. Trecutul i s-a neantizat, în timp ce prezentul neputincios s-a legat la ochi refuzând parcă orice privire spre ziua de mâine. În această aşezare din nordul judeţului, Biserica, prin slujirea şi munca părintelui paroh Florin Dan, şi-a asumat rolul de a ţine satul viu, iar prin cei 60 de copii de care se ocupă preotul, de a-i îndrepta, cu speranţă şi optimism, privirea spre viitor.
Părintele Florin Danu de la Lada este o adevărată mană cerească pentru copiii sărmani şi bătrânii fără ajutor din parohia sa. ” Mana cerească” se cheamă şi asociaţia prin care părintele a reuşit să strângă sponsorizări pentru a ridica la Lada un centru social.
Din 2011, părintele Florin Danu şi-a făcut un scop din a-i ajuta pe cei nevoiaşi din parohia sa. Prin asociaţia ”Mana cerească”, părintele a demarat lângă bisericuţă construirea unui centru social pentru copiii şi bătrânii din sat. A strâns bani din donaţii si adeschis treptat o cantina centrului.
Banii pentru alimente, ca şi pentru continuarea lucrărilor la centru, vin tot din donaţii pe care părintele pe strânge de la oamenii de bine. „Constant avem nevoie de ajutor. Oricine poate dona către asociaţie sau pot veni cu alimente la centrul de la Lada” spune preotul Florin Danu. „Este nevoie de alimente, materiale de construcţie, mobilier” a mai declarat acesta .
Construcţia Centrului Social care va deservi comunitatea din Lada continuă tot cu bani strânşi din donaţii. ”Mai avem de construit, de finisat, de utiliat. Centrul va avea două cabinete medicale şi şapte dormitoare. Nevoie e de alimente, produse de curăţenie, materiale de construcţii, uşi de interior, parchet, gresie, faianţă, mobilier”, spune părintele Lada.
Cei mai mulţi dintre copiii din Lada nu depăşiseră graniţele judeţului, până să ajungă părintele în parohia comunităţii. Graţie preotului care şi-a luat în serios rolul de adevărat părinte pentru comunitate, copiii din sat au ajuns în excursii în capitală sau la munte. Drept răsplată pentru trei copii care au avut rezultate de excepţie la învăţătură, părintele a reuşit să strângă bani pentru a îi trimite la Paris.”Copiii au de la parohie hrana, haine, încălţăminte, jucării, rechizite, excursii. Noi dorim să îi ajutăm în continuare, dar pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie de donaţiile oamenilor cu suflet”, spune părintele de la Lada.
Aşezământ social şi biserică:
„Am început activitatea cu copiii în 2011, de Crăciun. Am stabilit să ne întâlnim duminica, să ne cunoaştem şi să vedem cum putem merge mai departe. După trei ani, le-am oferit şi ceva de mâncare, câte o iconiţă sau o sticluţă cu mir. Apoi,evenimente i-am dus în pelerinaje şi excursii. Împreună, am vizitat Catedrala Patriarhală şi mănăstirile din prejama Bucureştiului, marile magazine din Capitală, un patinoar, cinema Patria şi parcul Herăstrău. Împreună am participat la un cros la Naţional Arena, în scopul de a ne promova centrul social pe care îl construim. Sunt şi acum emoţionat când îmi amintesc cum o fetiţă m-a rugat să o las să se joace pe scara rulantă a unui mall! Înţelegeţi din lucrul acesta care este situaţia lor. Activităţile i-au motivat şi pe alţi copii să ne caute. Aşa s-a ajuns ca de la nouă la început, să vină acum peste şaizeci de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani. Cu cei mici desenăm, colorăm, iar cu cei mari lucrăm ca să înţeleagă că trebuie să muncească mult acum pentru a-şi depăşi condiţia. Să priceapă că dacă eşti pregătit duhovniceşte, Dumnezeu vine Şi-şi pune darul Lui peste tine. Te luminează la minte. Aici, comunismul a distrus aproape în totalitate viaţa spirituală. Avem de-a face cu o sărăcie duhovnicească inimaginabilă a părinţilor acestor copii. De aceea, tot ceea ce facem desfăşurăm în sfântul locaş, după slujbă. Aşa am reuşit să aducem în primul rând copiii la un anumit nivel duhovnicesc. Toţi cunosc Crezul, rugăciune împărătească, se mărturisesc şi ţin posturile. Avem cazuri în care cei care vin la biserică ţin lecţii despre post părinţilor de acasă, lipsiţi atâţia ani de preot, de Sfintele Taine, de Biserică. Ne străduim, şi eu şi preoteasa (care a absolvit seminarul la Agapia şi a organizat un cor de peste 20 de copii şi adulţi care cântă duminica la biserică), să sprijinim cât putem de mult pe cei care au nevoie de ajutorul nostru. Şi lucrul acesta este extraordinar! Constatând că mulţi dintre elevi au probleme cu limba română, organizăm şi lecţii de gramatică cu ei, tot aici în biserică. Dorinţa noastră este ca aceşti copii să devină oameni cu care să ne mândrim, noi cei care îi ajutăm, dar şi satul nostru“, spune părintele.
Activităţile pe care le desfăşoară această familie de slujitori ai bisericii se completează cu Sfintele Masluri care, de trei ani, se săvârşesc la Lada în fiecare lună, cu preoţii din parohiile învecinate. „Deşi biserica noastră este foarte mică, în acele momente pare mult mai încăpătoare. La aceste slujbe participă, de fiecare dată, peste 100 de persoane. Aşa au aflat cei de aici despre darul lui Dumnezeu şi despre puterea rugăciunii. Mulţi dintre cei care participă la Sfintele Masluri şi-au dobândit liniştea şi au ajuns să se apropie de Dumnezeu.
Avem acum persoane care se hrănesc cu Sfânta Liturghie şi cu Sfintele Taine“, ne mărturiseşte părintele paroh Florin Danu, la finalul discuţiei. Şi, în timp ce ne îndreptam spre ieşire, am auzit clopotul bătând. Alexandru Ion Ciobanu, un copil de 12 ani, venise cu bicicleta din partea cealaltă a aşezării să vestească satului sărbătoarea de a doua zi. Şi-n dangătul clopotului tras de acest copil am desluşit noi sensul nevoirii părintelui Danu şi dovada că viitorul satului Lada se poate salva astăzi, în primul rând prin lucrarea ziditoare a Bisericii lui Hristos…
Mana Cereasccantina sociala, mana cereasca, doneaza, directioneaza, Ce
cantina sociala, mana cereasca, doneaza, directioneaza, Centru Social Sf.Nectarie, centru social
cantina sociala, mana cereasca, doneaza, directioneaza, Centru Social Sf.Nectarie, centru socialntru Social Sf.Nectarie, centru sociala Mana Cereasca Mana Cereasca Mana Cereasca Mana Cereasca Mana Cereasca